George Simion: să fii unionist în Republica Moldova este legal și democratic
14:23; 4-04-2016
0
1387
Liderul platformei unioniste Acțiunea-2012, George Simion este convins că autoritățile de la Chișinău susțin cursul spre unirea cu România. Iar, în general în țară, să fii unionist este legal și democratic.
Despre aceasta, Simion a scris într-un articol al ziarului "Timpul", transmite Gagauzinfo.md.
"Ideea Unirii (nu a distrugerii statului Republica Moldova, atenție, vorbim despre o alianță/fuziune/de două entități statale care își unesc forțele) este cît se poate de legală, statuată de către acceptarea statutului unionist al PNL, de către cazul expulzării mele în care am cîștigat în instanță, de către declarațiile SIS care au spus că opțiunea unionistă a cetățenilor Republicii Moldova este una democratică și legală, de către vîrfurile statului Republica Moldova care se pronunță deschis pentru Unire", scrie Simion.
Potrivit lui, "Este legal și democratic să fii unionist în Republica Moldova, opțiunea care va cîștiga pînă la urmă, fiind numai o chestiune de timp".
Simion este convins că "peste trei sferturi din românii din Țară își doresc unire, și vor confirma acest lucru prin vot, în orice moment".
"La Chișinău ne este flancul, unde trebuie să ardem și să ne batem toți. Divizarea muncii care trebuie făcută pentru a ne atinge scopul este realizată în FOAIA DE PARCURS REUNIRE-2018 și nu avem de ce să ne uităm în gura cîrtitorilor de tot felul.
Mai sunt oportuniștii, care vor să se folosească de disoluția statului pentru a lua puterea în statul Republica Moldova. O Unire în 2018 i-ar împiedica să mai ia conducerea și să ajungă și ei președinți, miniștri, ambasadori".
Amintim că, la marșul unionist de la Chișinău mulți dintre participanți au fost din România. La Comrat, sîmbăta trecută a avut loc un miting alternativ, care a adunat mii de susținători ai statalității moldovenești din întreg sudul țării.