Autonomia Găgăuză nu este un proiect temporar în Moldova, a declarat președintele Adunării Populare, Dmitri Constantinov, în cadrul ședinței organizaționale a comisiei interparlamentare pentru modernizarea legislației de la Chișinău.
Șeful delegației Uniunii Europene și-a exprimat recunoștința față de președintele parlamentului, Andrian Candu, pentru funcționarea operativă a comisiei, care se va ocupa de ajustarea legislației Republicii Moldova în conformitate cu legea privind statutul juridic special al Găgăuziei.
Constantinov s-a arătat convins că "nimănui nu-i este interesant să vadă relații tensionate între regiune și centru" și să audă despre "un oarecare separatism".
"În lume există un număr mare de exemple de autonomii, care coexistă cu statele confortabil și pașnic. Recent am fost în Italia, la Tirolul de Sud și ne-am convins de acest lucru", a declarat Constantinov.
El a adăugat că, după ce, în 1994, parlamentul a dat statutul juridic special Găgăuziei, guvernul trebuia să aducă în concordanță actele juridico-normative, avînd în vedere legea privind statutul juridic special. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost făcut, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Noi trebuie să înțelegem că Găgăuzia nu este un proiect temporar în Moldova. Patria noastră este Moldova și noi întotdeauna vorbim despre aceasta. Suntem bucuroși și mîndri că trăim într-o țară atît de minunată, cu un popor harnic și bun. Sunt sigur că relațiile noastre vor decurge doar în mod pașnic", - a declarat Dmitri Constantinov.
Amintim că grupul de lucru comun al Parlamentului și al Adunării Populare pentru armonizarea legislației țării și a autonomiei a fost creat joi, 28 ianuarie. În componența lui au fost incluși cîte cinci deputați din ambele părți.