Pe două străzi ale orașului Vulcănești va fi instalat iluminatul stradal. În acest scop, din buget au fost alocate 69 mii de lei. Președintele consiliului municipal, Gheorghii Terzi și fracțiunea socialiștilor s-au adresat Adunării Populare a Găgăuziei cu cererea de a aloca fonduri pentru lucrările de instalare a iluminatului stradal pe străzile Kosmonavtov și 1 mai.
La solicitarea deputatului Adunării Populare a Găgăuziei, Roman Tiutin, majoritatea deputaților au alocat în aceste scopuri 69 mii de lei. Încă 5 mii 100 de lei au fost alocate pentru construcția unei noi încăperi la grădinița de copii nr. 4.
Adunarea Populară a "colaborat foarte bine cu consiliul orășenesc Vulcănești", a spus Roman Tiutin, citat de portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Avem înțelegeri cu conducerea consiliului, de aceea am răspuns cu bucurie la adresarea consilierilor și am convins deputații APG să ajute la punerea în aplicare a acestor proiecte. Autoritățile locale și Adunarea Populară trebuie să coopereze. Vom face totul pentru ca orașul nostru să devină amenajat și confortabil pentru orășeni", a spus alesul local.