Președintele organizației teritoriale a Partidului Democrat din Ceadîr-Lunga, Olga Gaidarji a fost numită în calitate de șef adjunct al oficiului teritorial Cahul (sectorul Taraclia) al Cancelariei de Stat. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de guvern de miercuri, 13 aprilie.
În sfera competențelor sale va intra controlul asupra adoptării și executării deciziilor administrației publice locale și a consiliului raional Taraclia, scrie portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Olga Gaidarji are 54 de ani. Ea este absolventă a Universității Pedagogice din Tiraspol. Anterior, ea a condus oficiul teritorial de servicii de asigurări sociale.
Olga Gaidarji este implicat activ în activitatea politică și este liderul filialei Partidului Democrat din Ceadîr-Lunga. Locuiește în orașul Taraclia.
Amintim că predecesorul ei, Andrei Uzunov a fost nevoit să se retragă din funcție, după mai multe scandaluri legate de fiul său – Maxim Uzunov.
Ultimul, fiind în stare de ebrietate, a tamponat un ciclist în Taraclia și a fugit de la locul accidentului fără a acorda ajutor victimei. În urma traumelor primite biciclistul a decedat.
Rudele victimei, în mod repetat, au acuzat familia Uzunov în încercarea de a influența ancheta și instanțele de judecată cu scopul de a reduce sentința. La moment, Maxim Uzunov are interdicție de a părăsi țara.