Peste o mie de cetățeni au răspuns la apelul Partidului Socialiștilor de a participa la marșul apărătorilor statalității Republicii Moldova, care a avut loc la Cahul. Locuitorilor orașului Cahul s-au alăturat sute de locuitori ai autonomiei Găgăuze, raioanelor Cantemir, Cimișlia, Leova, Basarabeasca. După cum a menționat deputatul în parlament din partea PSRM, Vladimir Țurcan, organizatorii au urmărit două obiective – "de a exprima un protest față de politica autorităților și de a uni societatea în jurul ideii de consolidare a statalității moldovenești".
"Principalele noastre probleme sunt puterea mafiotică și unionismul. Dacă nu vom lupta, vom pierde statul nostru", a declarat Țurcan.
Despre necesitatea luptei cu unionismul au vorbit și reprezentanții autorităților locale, care au participat la marș.
"Suntem patrioții Moldovei și vom lupta pentru țara noastră. Organizațiile care militează pentru lichidarea Moldovei ar trebui să fie interzise", a menționat președintele raionului Basarabeasca, Piotr Pușcari.
Deputatul Adunării Populare, Roman Tiutin a amintit că, două săptămîni în urmă, un marș al apărătorilor statalității moldovenești s-a desfășurat la Comrat, la inițiativa bașcanului Găgăuziei.
"Găgăuzia este temelia statalității moldovenești. Astăzi vrem să trezim societatea moldovenească, pentru a riposta unioniștilor", - a rezumat Tiutin.
Într-o discuție cu corespondentul portalului de știri Gagauzinfo.MD, participanții la marș au numit motivele care i-au determinat să iasă în stradă.
"Am o pensie de 700 de lei. Este imposibil de a trăi. Ceva trebuie să se schimbe", a spus o locuitoare din Cimișlia, Maria.
"Dezastrul nu se va încheia pînă cînd nu ne vom alege un președinte. Eu pledez pentru alegerile prezidențiale directe", - și-a exprimat opinia un locuitor al orașului Taraclia, Ivan.
"Noi nu suntem români. Suntem moldoveni. Vrem să fie ca înainte, ca în Uniunea Sovietică", - a spus o locuitoarea din Cahul, Vasilisa.
În aceeași zi, marșuri de protest au avut loc la Edineț, Anenii Noi, Soroca și Ungheni.