În Ceadîr-Lunga se lucrează asupra atragerii investițiilor pentru construcția parcului de afaceri, scrie site-ul oficial al localității. Proiectul de atragere a investițiilor străine pentru crearea parcului de afaceri din orașul Ceadîr-Lunga se află în stadiul de elaborare. Asupra acestui proiect lucrează organizația de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii ODIMM și incubatorul de afaceri din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul autorităților locale și comitetului executiv al Găgăuziei.
În cadrul ședinței ordinare, consilierii orășenești au susținut proiectul, aprobînd decizia de a aloca, cu titlu gratuit, un teren pentru parcul de afaceri.
După cum a menționat șeful incubatorului de afaceri local, Natalia Cojocari, parcul de afaceri va fi construit pe teritoriul fostei școli medii de cultură generală. Însă aupra proiectului mai trebuie mult de muncit și cel mai important lucru este găsirea donatorilor potriviți.
Scopul principal al parcurilor de afaceri este crearea celor mai confortabile condiții de muncă pentru angajați.
Aceasta înseamnă mai multe clădiri unite într-o concepție generală și situate pe teritoriu comun, existența parking-ului și infrastructurii necesare, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Datorită faptului că companiile din parcurile de afaceri sunt situate în apropiere una de alta și împărtășesc resurse comunie, ele continuă să beneficieze de cooperare. Ciclul de dezvoltare a afacerilor și numărul locurilor de muncă vor ajuta populația aptă de muncă din localitate să se angajeze în cîmpul muncii.