Ex-deputatul Adunării Populare, liderul filialei PSRM din Vulcănești, unul dintre inițiatorii desfășurării referendumului găgăuz din data de 2 februarie 2014, Roman Tiutin, a fost plasat în arest preventiv pentru 72 de ore. Decizia a fost pronunțată astăzi de judecătoria Vulcănești, la solicitarea procuraturii. În cadrul ședinței, reprezentantul procuraturii a declarat că pe numele lui Tiutin se efectuează urmărire penală în baza articolului "Huliganism".
Este vorba de un conflict mai vechi între Tiutin și fostul șef al întreprinderii orășenești „Gospodăria comunală şi de locuinţe”, Ivan Costev. Anterior, Roman Tiutin l-a acuzat pe Costev de depășirea atribuțiilor de serviciu și falimentarea intenționată a întreprinderii.
Procurorii au solictat aplicarea măsurii de arest din motivul că Tiutin refuză să se prezinte în instanță. La rîndul său, Roman Tiutin s-a declarat surprins de pretextul pentru arest.
"Nu am primit nicio citație. Este foarte ușor de a mă găsi în oraș, pentru nimeni nu este un secret unde locuiesc și numărul meu de telefon", a menționat Tiutin.
El și-a exprimat convingerea că astfel, Partidul Democrat "își elimină concurenții din circumscripția electorală numărul 10".
"Sarcina PDM este să-și promoveze candidatul. Și, în același timp, să mă pedepsească pentru muncă activă depusă în 2013-2014, cînd împreună am organizat referendumurile din Găgăuzia", - a adăugat politicianul găgăuz.
Amintim că la alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, care a avut loc în toamna și iarna anului trecut, în circumscripția nr. 10 din Vulcănești a cîștigat Roman Tiutin. Cu toate acestea, din cauza lipsei de cvorul, alegerile au fost validate.