Deputatul parlamentului din partea Partidului socialiștilor, Fiodor Gagauz a informat ambasadorul Germaniei Ulrike Maria Knotz despre modul în care conducerea Moldovei blochează accesul Găgăuziei la Fondul de dezvoltare regională. Potrivit lui Fiodor Gagauz, fondul, menit să asigure dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor din Moldova se suplinește în mare parte din mijloacele partenerilor externi ai Republicii Moldova – Germania, Marea Britanie, Suedia și România.
Deoarece guvernul Germaniei participă financiar în acest program, partea germane ar trebui "să fie interesată ca cheltuirea mijloacelor Fondului să se efectueze în mod echitabil și transparent ", a spus deputatul.
"În perioada 2010-2015 pentru Fondul ațional de dezvoltare regională a fost alocat peste 1 miliard de lei, din care Găgăuzia nu a primit niciun leu. Un obstacol pentru participarea Găgăuziei în programul de dezvoltare regională este lipsa în autonomie a agenției de dezvoltare regională, a cărei deschidere deja pe parcursul a 5 ani se tergiversează în mod artificial de către guvernul Moldovei", a declarat Fiodor Gagauz.
El a adăugat că, din cauza că în Găgăuzia lipsește Agenția de dezvoltare regională, autonomia riscă cel puțin încă un an să rămînă fără acces la mijloacele fondului.
"Aceste circumstanțe mă determină să mă adresez dvs cu rugămintea de a atrage atenția partenerilor din guvernul Republicii Moldova asupra necesității dezvoltării echilibrate a regiunilor moldovenești și inadmisibilității aplicării politicii financiare de discriminare", a conchis deputatul.
Într-un interviu pentru "Edinaia Găgăuzia", Fiodor Gagauz a confirmat că intenționează să atragă atenția asupra problemei lezării drepturilor autonomiei și a altor parteneri străini din Moldova, în special a celor care au rolul de donator financiar, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Pentru depășirea dezechilibrelor de dezvoltare cu celelalte regiuni ale Moldovei și în condițiile deficitului acut de sprijin de stat, Găgăuzia este nevoită să caute posibilități de atragere a resurselor. În acest scop este necesar de a elabora la nivel de autonomie propriul analog al programului de dezvoltare regională. Chiar dacă nu vom putea obține de la stat sprijin pentru programul nostru, rezultatul nu va fi mai rău decît astăzi. Dar atunci vom avea posibilitatea să obținem ajutor prin colaborarea directă cu partenerii externi ai RM", a declarat parlamentarul.