Încă o mașină dată în căutare internațională a fost depistată de polițiștii de frontieră în această săptămînă, comunică serviciul de presă al Poliției de Frontieră. Volkswagen Touareg, ce valorează 20 mii de euro, a fost indisponibilizat pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Vulcănești pînă la finalizarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun.
La data de 5 mai 2016, în punctul de trecere Vulcănești, pe sensul de intrare în țară s-a prezentat un ucrainean de 44 de ani. Bărbatul conducea un Volkswagen Touareg, fabricat în anul 2010 și înmatriculat în Republica Cehă.
În cadrul formalităţilor specifice controlului de frontieră, inclusiv verificarea mașinii în baza de date Interpol, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul este căutat de autoritățile cehe, consemnul fiind pus la sfîrșitul lunii aprilie curente.
Din declarațiile ucraineanului s-a aflat că acesta ar fi procurat autoturismul acum două luni, la o piață auto din Praga, contra sumei de 20 mii euro. Conform informației prezentate, mașina era înregistrată pe o firmă, patronată de doi stăpîni, însă la o neînțelegere dintre foștii proprietari mașina ar fi fost pusă la consemn, transmite Gagauzinfo.MD.
Pînă la clarificarea situației mijlocul de transport a fost reținut, polițiștii de frontieră continuă cercetările.