În 2010, Găgăuzia a primit de la Federația Rusă un cadou generos – o mie de tone de grîu și motorină pentru combaterea consecințelor secetei din ultimii ani. Bașcanul de atunci al autonomiei, Mihail Formuzal a promis că ajutorul umanitar, în întregime va ajunge la fiecare locuitor al autonomiei. În realitate însă, ajutorul umanitar a ajutat la îmbunătățirea situației materiale a unui grup restrîns de persoane, care au participat la repartizarea acestuia. Cu scopul ca repartizarea cerealelor și motorinei să fie una eficientă și transparentă, pe lîngă direcția agricolă a Găgăuziei a fost creat Serviciul rezerve materiale, condus de Ivan Ormanji. Este de remarcat faptul că pentru nevoile noii structuri a fost alocată o încăpere alături de cabinetul bașcanului autonomiei și adjunctului acestuia.
În luna februarie 2014 (în timpul desfășurării campaniei electorale pentru alegerea bașcanului autonomiei) Ivan Ormanji, prin decizie personală, a transferat 350 de tone de grîu din locul depozitării, elevatorul "Daalar-Duzuu" la depozitul companiei "Ostormdiva".
Potrivit actualului șef al agriculturii, Serghei Babii, această decizie a fost luată "fără vreun motiv" și "fără oportunitate economică". Mai mult, în septembrie 2015, o verificare neplanificată a depistat lipsa a 350 de tone de grîu din depozit.
"L-am invitat la o discuție pe directorul firmei, Dmitrii Ostrioglo, pe Ivan Ormanji și pe primarul satului Baurci. Dl Ostrioglo a declarat că a oferit acest grîu deținătorilor de cotă în contul arendei. Evident că s-a procedat în mod ilegal", a menționat șeful direcției agricultură Serghei Babii.
În cadrul investigațiilor interne s-a constatat că șeful Serviciului rezerve materiale, Ivan Ormanji este unul dintre fondatorii companiei "Ostormdiva". Camera Înregistrării de Stat a prezentat documentul ce confirmă că el este deținător a 33 la sută din acțiunile companiei.
"Este un conflict de interese direct, iar în legătură cu situația creată - și penal. Grîul ar putea trece prin diverse scheme comerciale și aduce profit fondatorilor acestei firme", a presupus Serghei Babii.
Într-un interviu acordat portalului de știri Gagauzinfo.MD, Ivan Ormanji a confirmat că, într-adevăr, deţine o cotă-parte a întreprinderii "Ostormdiva", cu toate acestea, el a respins categoric folosirea situaţiei de serviciu cu scopul obținerii unui beneficiu material.
"La acel moment, cînd se transfera grîul, într-adevăr eram fondatorul întreprinderii "Ostormdiva". Dar nu am folosit funcția pentru a obține beneficii personale. Întreprinderea depozita grîul în mod gratuit. Așa s-a întîmplat că recolta în acel an s-a dovedit a fi proastă și directorul (Dmitrii Ostrioglo) a oferit grîul deținătorilor de cotă. Nu m-am implicat în afacerile întreprinderii și n-am putut ști despre această decizie", a spus Ivan Ormanji.
Numeroasele încercări ale corespondentului portalului de a lua legătură cu Dmitrii Ostrioglo nu s-au soldat cu succes. Telefonul mobil se afla în mod constant în afara ariei de acoperire, la telefoanele de acasă și de la serviciu nimeni nu răspundea.
Primarul satului Baurci, în care se află întreprinderea, Nicolai Carapirea a declarat că ultima dată l-a văzut pe Ostrioglo mai bine de jumătate de an în urmă. "Am încercat să îl contactez prin intermediul prietenilor comuni. Dar fără rezultat. Probabil, el se află în străinătate", a adăugat primarul.
Procurorul Găgăuziei, Ruslan Caraivan a comunicat reporterilor portalului Gagauzinfo.MD, că, pe faptul dispariției grîului sub formă de ajutor umanitar din depozitele întreprinderii "Ostormdiva" va fi intentat un dosar penal. "Abia recent am primit documente suplimentare. Eexistă motive pentru a deschide un dosar penal și acesta va fi intentat. Trebuie să calificăm cazul. Ori abuz în serviciu, ori furtul", a conchis Ruslan Caraivan.
La cererea portalului, expertul Centrul de analiză și prevenire a corupției, Mariana Calughin a explicat că "în cazul lui Ivan Ormanji a existat o încălcare directă a articolului 9, alineatul (1) din Legea nr. 16 din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese".
"Conform prevederilor acestei legi, subiectul declarării trebuia să informeze, nu mai tîrziu de 3 zile de la data constatării, în scris, şeful ierarhic sau organul ierarhic superior despre interesul său legat de decizia pe care trebuie să o ia personal sau la luarea căreia trebuie să participe, ori de acţiunea pe care trebuie să o întreprindă în îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu. Mai mult, dacă nu sunt prezente elemente de furt, acțiunile lui Ivan Ormanji pot fi calificate nu doar ca nedeclararea conflictului de interese (articolul 313/2 din Codul contravențional), dar și ca abuzul în serviciu (articolul 312 din Codul contravențional sau articolul 327 din Codul Penal). În orice caz, calificarea rămîne pe seama organul de urmărire penală", a explicat Marina Calughin.
La momentul publicării materialului, Ivan Ormanji deja a demisionat de la direcția agricolă a Găgăuziei. Serviciul de presă al comitetului executiv al Găgăuziei a raportat că Serviciul rezerve materiale va fi lichidat.
La sfîrșitul lunii februarie a anului curent, prețul de piață a 350 de tone de grîu alimentar constituia în Moldova circa un milion de lei.
Acest articol a fost elaborat în cadrul proiectului derulat de Centrul de analiză și prevenire a corupției cu suportul European Endowment for Democracy (EED). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reprezintă neapărat poziția EED.