Săptămîna trecută, pe teritoriul Găgăuziei au fost documentate 15 cazuri de conducere în stare de ebrietate. Despre aceasta comunică serviciul de presă al direcției de poliție UTA Găgăuzia. În urma efectuării măsurilor de profilaxie privind siguranța traficului rutier, în perioada 25 iunie-4 iulie, colaboratorii de poliție au întocmit 34 procese-verbale de încalcare a normelor de circulație rutieră, dintre care 15 - pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.
În afară de aceasta, săptămîna trecută, pe drumurile din autonomie au avut loc 16 accidente rutiere, în care au avut de suferit trei persoane, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Potrivit serviciului de presă al direcției de poliție, în ultima perioadă, în Găgăuzia au fost înregistrate 16 furturi, 8 cazuri de huliganism și 4 incendii. Au fost documentate 10 infracțiuni în domeniul combaterii traficului ilicit de droguri - persoanele suspectate de comiterea acestor infracțiuni au fost identificate.