Parlamentul Republicii Moldova va examina în curînd un proiect de hotărîre prin care va constata că deputatul Vladimir Filat a fost reținut, arestat și condamnat, fapt pentru care urmează să fie exclus din lista legislatorilor moldoveni.
Proiectul de hotărîre privind declararea vacanței mandatului de deputat deținut de fostul președinte al PLDM a fost înregistrat, potrivit realitatea.md, de către deputatul în Parlament, președintele Comisiei Juridice Numiri și Imunități, Raisa Apolschi.
Anterior, mai notează sursa, la 22 noiembrie curent, procurorul general interimar Eduard Harunjen, a venit cu un demers, prin care a anunțat deputații despre „rezultatele examinării cauzei pentru care a fost ridicată imunitatea parlamentară a deputatului în Parlament Filat Vladimir".
Potrivit unei hotărâri a Curții Constituționale, pe care o citează deputatul Raisa Apolschi (din 20 ianuarie 2015), „în cazul condamnării deputatului pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie şi/sau condamnării la închisoare (privaţiune de libertate) prin hotărîre judecătorească definitivă şi irevocabilă, inclusiv ale unui stat străin, mandatul acestuia nu poate fi ridicat, ci încetează de drept".
Vlad Filat a fost fondatorul și președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova și Prim-ministru al Republicii Moldova. Acesta a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru traffic de influență și fapte de corupție. Instanța de judecată a dispus confiscarea mai multor bunuri din averea acestuia. De menționat că procurorii au insistat ca Vlad Fiat să fie condamnat la 19 ani de închisoare.