Mihail Vlah despre daunele cauzate culturilor de ninsoare: "Rugăm autoritățile și partenerii internaționali să ne acorde sprijin"
14:08; 4-05-2017
0
1646
Conducătorul întreprinderii agricole "Gagauz-fruct", Mihail Vlah a declarat portalului Gagauzinfo.MD despre pagubele cauzate livezilor sale, menționînd că fără ajutorul autorităților din Găgăuzia, celor din Republica Moldova și al partenerilor internaționali, agricultorii din autonomie nu se vor isprăvi.
Potrivit lui, zăpada căzută la sfîrșitul lunii aprilie este un fenomen anormal pentru regiune.
"Daunele sunt foarte mari, îndeosebi au fost afectate culturile sîmburoase. Ne-am gîndit că merii nu au avut de suferit, dar am greșit – pagube au fost provocate soiurilor timpurii și chiar și celor de toamnă. La noi au fost afectate 40 de hectare de plantații. Pagube au fost cauzate și recoltei din livezile vecine. Zăpada a afectat și cîmpurile din Tomai și Cazaclia", - a spus Mihail Vlah.
Potrivit datelor preliminare, a avut de suferit peste 50 la sută din recoltă. În acest sens, agricultorul s-a adresat autorităților și partenerilor internaționali cu rugămintea de a acorda ajutor.
"Rugăm guvernul, parlamentul, bașcanul Găgăuziei și președintele țării noastre și, de asemenea, partenerii noștri turci, ruși și europeni să ne acorde sprijin în acest moment dificil", - a spus Mihail Vlah.
Conducătorul întreprinderii agricole "Gagauz-fruct" a subliniat că cel mai mult de ajutor au nevoie agricultorii care au luat credite și au rămas fără recoltă.
Amintim că specialiștii direcției complexului agroindustrial al Găgăuziei evaluează volumul prejudiciului cauzat.
Situația de pe cîmpurile din Găgăuzia a examinat-o personal și viceministrul agriculturii și industriei alimentare al Republicii Moldova, Vasile Luca.